În timp ce mă plictiseam de moarte pierzându-mi minute prețioase din viață pe sfântul Facebook, am dat peste un tag care mi s-a părut foarte interesant și m-am gândit să îl preiau și eu. Acesta este blogul pe care l-am găsit: https://bbibliophile.wordpress.com/, chiar dacă a fost preluat la rândul său din altă parte.
Reguli:
- selectați în tag cărți citite recent (în ultimii 1-2 ani)
- incorporați în postare imaginea tag-ului
- dați tag-ul mai departe
1. DRUMUL CĂTRE MARE : O carte pe care ai așteptat mult timp să o citești
"Sub aceeași stea" de John Green a fost cartea pe care probabil am așteptat cel mai mult să o citesc, probabil din cauza faptului că se vorbea atât de mult despre ea. Trebuie să recunosc, nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor, însă a fost o lectură plăcută.
2. RĂSĂRIT DE SOARE : Cartea la a cărei lectură abia așteptai să te întorci după ce te trezeai dimineața
Aici nu sunt sigură că pot alege o singură carte. Toate cărțile de Agatha Christie pe care le-am citit m-au ținut cu sufletul la gură și dacă nu ar fi trebuit să învăț pentru școală probaibil că aș fi stat în pat toată ziua, citind. Voi alege totuși "O crimă anunțată" deoarece a fost cartea cu cel mai neașteptat final, pe care am citit-o vreodată.
3. APUS DE SOARE : O carte pe care ai stat să o citești noaptea
"Elevul Dima dintr-a șaptea" de Mihail Drumeș a fost cartea de care m-am apucat cu câteva minute înainte să plec la școală (învățam după-amiaza) și m-a captivat total. Am stat să o citesc până la 4 dimineața chiar dacă eram clasa a a 8-a și în mai puțin de o lună aveam să susțin examenul de admitere la liceu. Trebuie să spun că nu am regretat nici măcar o secundă.
4. PERLA DIN SCOICĂ : O carte de la care nu aveai mari așteptări, dar pe care ai considerat-o excepțională după ce ai terminat-o
Poate nu chiar excepțională, dar o carte care mi-a întrecut cu mult așteptările a fost "Lovitura de grație" de Ellery Queen. O carte veche pe care am găsit-o în biblioteca mamei și pe care m-am apucat să o citesc din lipsă de alt ceva.
5. ARSURĂ DE SOARE : O carte care te-a enervat rău, cu care ai avut o experiență neplăcută
Cartea cea mai potrivită pentru această categorie este "Jane Eyre" de Charlotte Bronte. Găsisem un fragment și un rezumat în cartea de engleză din clasa a 8-a și m-am îndrăgostit pur și simplu de ea. Când m-am apucat însă să o citesc, lucrurile s-au schimbat. Mi s-a părut o carte foarte bună până puțin după jumătate când, după părerea mea, s-a transformat într-o telenovelă. Nu contest totuși faptul că este o carte foarte bine scrisă și cu o poveste parțial inspirată.
6. VALURILE MĂRII : O carte care a fost multă vreme pe val și care ți-a plăcut și ție
"Căutând-o pe Alaska" este o carte foarte cunoscută care mi-a plăcut foarte mult chiar dacă am cumpărat-o înainte de "febra de John Green".
7. CANICULĂ: O carte care ți-a dat bătăi de cap, pe care ai citit-o greu
"Cartea Mironei" de Cella Serghi a fost o carte ce mi-a dat mari bătăi de cap. Cred că am stat 2 săptămâni să o citesc și aveam impresia că nu se mai termină, deși nu este deloc o carte chiar atât de groaznică. Poate că o să o recitesc după ce fac rost de niște timp liber.
8. BRIZA MĂRII: O carte simplă, pe care o consideri lectura ideală pentru vacanța de vară
Săptămâna trecută am terminat "Dragostea durează 3 ani' de Frederic Beigbeder. A fost o carte simplă, scrisă într-un mod foarte lejer. Nu am fost foarte încântată de ea, însă nu regret că am cumpărat-o; chiar aveam nevoie și de ceva mai ușor.
9. BRONZ : O carte care a lăsat o amprentă asupra ta
Clar "Hoțul de cărți" de Markus Zusak a fost o carte ce m-a marcat într-o oarecare măsură. Am plâns mai bine de jumătate de oră după ce am terminat-o. A fost o carte pe care am împrumutat-o pentru a o citi, dar o să o cumpăr doar pentru că a fost atât de genială încât TREBUIE să o am și eu.
10. VACANȚA DE VARĂ : O carte care ți-a plăcut mult, dar apoi ai regretat că ai terminat-o așa repede
"Tess d'Urberville" de Thomas Hardy este una dintre cărțile mele preferate. Am citit-o în două zile și după ce am terminat-o mă simțeam de parcă lipsește o parte din mine. M-am atașat mult de această carte și chiar nu mă așteptam să fie atât de bună.
Acesta a fost tag-ul și îi invit să îl ia pe toți cei care doresc.